Drama vietii mele

Bucuresti. Un oras de tigani, oameni rai, mizerie, smecherie si inselatorie. Aici am decis sa ma mut in urma cu 8 luni. Si de atunci nu mi-am schimbat parerea deloc. Am renuntat la TOT, ca sa vin aici si sa plang zilnic pentru ca sunt nefericita. Am crezut ca daca ascult ce-mi spune inima in acel moment mi se va indeplini visul, si anume sa fiu fericita cu cineva. Ei bine, nu am reusit. Cel putin nu pana la capat. Regret nespus ca am facut greseala asta. Acum sunt cu el, dar totusi singura; nu am pe nimeni altcineva aici, nimic nu-mi insenineaza zilele si ma intreb pentru ce? Pentru o iluzie care a luat nastere la mare si s-a incheiat demult. Pana acum credeam ca toate se intampla cu un motiv in viata si e bine sa-ti urmezi instinctul. Acum nu mai gasesc nicio explicatie la ce mi se intampla. Uneori incerc sa-mi inchipui cum arata viitorul meu, dar mereu il vad trist. E groaznic sa fii in mijlocul unor oameni total diferiti, care nu te inteleg si nu le pasa de tine, nu le pasa de ce suferi sau ce simti. Si nici macar in "jumatatea ta" sa nu mai gasesti alinare. E foarte trist, pe mine ma distruge putin cate putin. De cand sunt aici, nici macar nu am vazut frumusetile orasului, iar viata de noapte e un vis aproape imposibil. Pentru ca gusturile unora nu sunt compatibile cu ale mele, si atunci eu raman acasa, neavand cu cine sa ies. Nu am crezut vreodata ca voi ajunge sa-mi doresc atat de mult sa merg intr-un club sa ma distrez. Si uite ca am ajuns asa tocmai pentru ca nu am parte, iar la varsta mea distractia n-ar trebui sa lipseasca in week-end. Si cate optiuni de distractie exista in capitala asta!
Imi lipseste Clujul, imi lipsesc prietenii, oamenii de acolo, anii din viata care i-am petrecut in orasul ala. In orice clipa m-as intoarce. Mi-a fost greu sa o iau de la capat aici, si ma tem ca trebuie sa o fac din nou, dar nu stiu daca mai am puterea.